Petru (din povestea ,,Firul magic")

•  Jurnalul lui Petru

• Dragă jurnalule şi dragi prieteni

Portretul meu în ulei

• Ştiţi că cea mea aprigă dorinţă a mea este aceea de a mă face mare? Astăzi s-a întâmplat un lucru foarte ciudat, prieteni: m-am plimbat liniştit prin pădure şi am văzut un luminiş unde am vrut să mă odihnesc puţintel. Mi s-a părut că cineva mă striga. M-am răsucit brusc şi am văzut o bătrână care mă privea cu blândeţe.  Mi-a arătat o cutiuţă de argint. Din ea a ieşit un fir de aur. Bătrâna mi-a îndeplinit acea dorinţă aprigă. A spus că acela este firul vieţii mele şi că dacă doresc ca timpul să treacă repede, să trag puţintel de firicel. Totuşi, a zis să nu trag des de  el, pentru că bătrâneţea va veni repede. În plus, o bucăţică mică din acel firicel înseamna o oră. Acum o să vă spun povestea vieţii mele...
• În prima zi mi-am controlat mâna, să nu tragă de fir... şi gura, căci dacă spuneam de firicel, muream în ziua următoare. La ore, mă gândeam la firicel. Învăţătorul a zis că-s cu capul în nori. Sătul de vorbele învăţătorului, am hotărât să trag de fir, ca să scurtez zilele de şcoală. După, însă, am regretat. Am hotărât să trag mai mult de fir. A doua zi dimineaţă, m-am trezit cu câţiva ani în plus. Aveam meseria de tâmplar. Şi nu unul obişnuit! Un tâmplar iscusit! Nu-mi mai încăpeam în piele de bucurie!
• Într-o zi, mi-am amintit de tovarăşa mea de joacă din copilărie, Maria. Rămăsese orfană. Era în oraş, la o mătuşă. Eu mi-am dorit să mă căsătoresc cu ea, în copilărie.  Aşa încât mi-am lăsat slujba preaiubită şi am plecat în oraş. Când am ajuns la ea şi am întrebat-o dacă vrea să se căsătorească cu mine, ea a răspuns "DA" cu bucurie. Mătuşa Mariei însă a zis că nepoata sa era  prea tânără pentru a face un asemenea pas. A dat un an fetei pentru a mai rămâne la ea. După un an aveam să ne căsătorim. 
• Ce bucurie! Am asigurat-o pe Maria că anu' o să treacă repede. Am tras de firicel şi... anul a trecut cât ai bate din palme, pentru că în fiecare seară trăgeam de el. O lună... o lună mai era până să devin suflet pereche cu Maria. Dar...
• ... O, ce necaz! Am primit o scrisoare de la armată! Doi ani urma să servesc în armată! Din nou planurile mele au fost spulberate! Am trecut bine peste primele luni de-armată. Colegii erau totdeauna veseli! Ispita însă era prea mare! Am tras de fir de câteva ori, până când am putut, în sfârşit să mă-ntorc acas'. 
•  În sfârşit! Nunta! Ohhh, însă... însă... mama îmbătrânise foarte mult şi am jurat să nu mai trag de fir. Dar... din nou ohh... când Maria a spus că aşteaptă un copil, am cedat ispitei de a îmi îmbrăţişa fiul cât mai repede. Aşadar, nu-mi respectasem jurământul. Dar... ce păcat... chiar dacă se născuse feciorul, tot trăgeam de fir , pentru orice problemă care se ivea. 
• Familia era mai numeroasă şi cheltuielile mai mari, desigur! Mi-am părăsit slujba şi ...am hotărât să am singur o afacere ! Îmi deschisesem un magazin. Dar munca nu mergea "ca pe roate" . Dădusem să trag de firicel ca să scap de probleme. Dar... în loc să fie mai bine, problemele erau şi mai aprige... ţara căzuse pe mâna unor oameni răi. Am trecut prin multe păţanii , eu fiind arestat din cauza... plânsetelor Mariei!
• Firicelul nu mai era de aur, ci de argint... nu mă bucurasem destul de viaţă... ahhh...Eram bătrân, Maria încă îmi dăruia copii... iar eu, curios din fire să văd ce se va întâmpla în viitor. Din greşeală, am tras o bucată mai mare de  fir şi... eram singur cu Maria... copiii noştri erau la casele lor.
• Un nou necaz... Maria era slăbită, împovărată de bătrâneţe. Eu eram la căpătâiul ei... 
• Firul era acum de culoarea părului meu, deja rar...
• Unica mea bucurie era să mă plimb ca-n copilărie prin pădure, visând pe băncuţă... 
•  Însă am revenit din nou copil, cu ajutorul bătrânei de mai devreme, iar firul magic a dispărut o dată pentru totdeauna.