miercuri, 20 iunie 2012

Jurnalul de călătorie al unui pinguin tenor - Apolodor (din "Cartea cu Apolodor" - Gellu Naum)

Anul 1959...

   Salut, eu sunt Apolodor, sunt un pinguin din Labrador şi cânt la cor. Trăiam în Târgul Moşilor, la Bucureşti, când într-o zi mi s-a făcut dor de fraţii mei din Labrador şi imediat am simţit că nu mai pot sta nici măcar o secundă fără ei. Aşa că mi-am luat "la revedere" de la colegii mei din cor şi am pornit spre Labrador cu un avion, un bimotor. Totul ar fi fost minunat dacă, în treacăt, pe când făceam tumbe pe motor şi mă zbenguiam agăţându-mă de roate, nu m-ar fi lovit un nor zălud. Şi astfel, am căzut... aterizând la Capul Nord.
   Acolo, mă credeam mort. Nu mai aveam nicio speranţă. Dar dintr-odată, am zărit un vapor. Era pescadorul METEOR. Iar matrozii de pe METEOR m-au luat  pe vas, spre răsărit...
   ...Iar într-o bună zi, vaporul METEOR s-a oprit şi
eu am debarcat la Behring. Apoi am pornit pe
jos spre Labrador, ba chiar am traversat Alaska rece şi pustie... 
  (...)  
  Dar mai apoi am aflat de la Castorul Bursuk o informaţie
foaarte necesară. De ce necesară? Deoarece se spune că, de
fapt, familia mea s-ar fi stabilit la Polul Sud, pe gheaţa Golfului Terror...
   Am străbătut Canada, prin păduri, am poposit la tribul irochez şi am plutit pe lacul Winnipeg
    Şi aşa, eu am pornit spre sud.
    Dar pe drum s-a întâmplat ceva îngrozitor... un uragan m-a luat pe sus, peste ocean, m-a dus spre ţărmul african şi m-a lăsat lângă Tunis (era un peisaj de vis)...
     Aşadar, eu mă aflam pe ţărmul Syrthelor. Şi aici, era cald, cald, iar eu eram mort de oboseală... dar dintr-odată am avut parte de o maaare surpriză...
   ... o cămilă mi-a ieşit în cale! Şi ghici cine era cămila aceea... era tocmai sora cămilei Suzi!
  Poate vă întrebaţi cine este Suzi şi de unde o cunosc eu pe ea. Ei bine, cămila Suzi cânta la cor, în Bucureşti, împreună cu mine. Aceasta mi-era foarte dragă, deoarece ea îmi fusese ca o mamă... mă învăţase prima gamă şi, câteodată, îmi dădea şi îngheţată!
    Şi aşa, sora cămilei Suzi m-a dus în spate către sud...   

Filă din "Jurnalul de călătorie al lui Apolodor"

sâmbătă, 5 mai 2012

Jurnalul lui Miri ("Academia Prinţeselor" - SHANNON HALE)

  • Dragă Jurnalule, 
Portretul meu

Mă numesc Miri, am 14 ani şi locuiesc pe Muntele Eskel. Duc o viaţă modestă, împreună cu tatăl şi sora mea. Însă acum câteva zile mi s-a întâmplat ceva foaaarte ciudat, ce poate să-mi schimbe complet viaţa... ...Într-o dimineaţă, m-au trezit goarnele. Nu, nu era vorba despre nişte tâlhari, ci despre preoţii regelui, veniţi din ţinuturile de jos pentru a face un anunţ important: prinţul îşi caută mireasă. Şi vrea o fată tocmai de pe Muntele Eskel! Ce mai oportunitate! Însă, înainte ca prinţul să-şi aleagă soţie pe una dintre noi, trebuie să urmăm cursurile Academiei Prinţeselor. Acolo vom învăţa bunele maniere şi cum să ne comportăm ca nişte adevărate prinţese. Dar oare chiar asta îmi doresc EU? Să devin prinţesă? Visul meu dintotdeauna a fost să lucrez într-o carieră de piatră, însă tata consideră că sunt prea mică acum pentru aşa ceva...Aşa încât nu-mi rămâne decât să plec la academie...

vineri, 4 mai 2012

Jurnalul puiului (I. Al. Brătescu Voineşti - "Puiul")

    Sunt trist... Sunt trist deoarece m-am rănit şi nu voi mai putea călători, acum, deasupra cetăţilor mari, deasupra râurilor, deasupra mărilor... S-a întâmplat doar pentru că am fost neascultător şi am ieşit din cuvântul mamei, prepeliţa. Urma să facem o călătorie luuungă şi frumoasă, dar, aşa schilod cum sunt, nu cred că voi putea zbura...
     Totul s-a întâmplat într-o după-amiază pe la sfârşitul lui august, când eu şi frăţiorii mei ne jucam frumos în mirişte... Dintr-odată, mama a auzit o căruţă venind şi oprindu-se în drumeagul de la marginea lăstarului. Cineva striga "Nero, înapoi!" Noi n-am priceput, dar mama înţelese că se apropia un vânător. Mama ne-a spus să ne ascundem în lăstar şi să nu ne mişcăm. Iar ea va zbura. Ne-a avertizat că, dacă vom zbura, vom pieri. 
    M-am speriat. Zău că m-am speriat. În mirişte se tot auzea foşnetul unui câine. Şi am crezut că va fi bine ceea ce am făcut. N-am ştiut ce pericol mă paşte. Pur şi simplu, am zburat...
    Dar rău am făcut! Când m-a zărit, vânătorul imediat s-a întors şi a tras. M-a nimerit în aripă. Am căzut jos. Osul s-a crăpat. Mă durea rău de tot...
    Înspre seară, am auzit glasul mamei. Mă striga. I-am răspuns încet, iar mama m-a găsit...
    De-atunci, au început zile triste pentru mine. În fiecare zi, mă uit cum frăţiorii mei zboară toată ziua... Mă gândesc cu spaimă că poate n-o să mai fiu în stare să mai zbor. Mama încă încearcă să mă mai consoleze, dar ştiu şi eu că nu mai pot repara nimic...

sâmbătă, 25 februarie 2012

Jurnalul Theodorei (din cartea "Wycca şi oul magic" de Ann Downer)

     Dragă jurnalule ,


  Am să-ţi destăinuiesc un mare secret! Acum câteva zile, am găsit o carte veche de tarot   lipită pe talpa pantofului meu... şi pe carte era desenat un dragon wyvern. Miko (bona mea) a spus imediat să o predăm la muzeu, mai ales că nişte prieteni de-ai ei au studiat-o îndeaprope şi au descoperit că datează din secolul al XIII-lea...    dar eu (cum sunt o colecţionară de cărţi cu wyverni ), m-am împotrivit. Însă ca să evit o ceartă cu Miko, am făcut o copie la cartea originală (pe ascuns, bineînţeles).
   Pe când eram la acei prieteni ai lui Miko, au venit două persoane suspecte... un domn, care se uita cu lăcomie la cartea aceasta veche de tarot şi o doamnă, care părea să fie asistenta lui... Hmmm...
   Însă asta nu e mai ciudat decât ceea ce avea să se întâmple după aia... dintr-o dată, Miko a început să se poarte ciudat... a murdărit măsuţa de cafea din sufragerie cu ojă şi a făcut o mâncare groaznică (făcută din coji de ouă şi ciocolată). Ce mai reţetă, nu? E ceva cu ea. Nu-i adevărata Miko... N-o mai recunosc! M-am dus în spatele casei şi m-am urcat în copacul unde obişnuiam să stau când eram mică... Acolo însă s-a întâmplat cel mai ciudat lucru care i se poate întâmpla vreodată unui om... băgând mâna în scorbura unde îmi pusesem piatra în formă de inimă, am dat peste ceva necunoscut. Mai întâi am crezut că e un pui de veveriţă pierdut, însă când l-am scos afară... am amuţit. Nu, nu era niciun pui de veveriţă sau de pasăre, ci un... wyvern Ce-i drept, nu unul matur, ci un pui... săracul, era speriat rău de tot şi mai întâi a încercat să se apere, ciupindu-mă. Dar eu l-am luat cu blândeţe în braţe şi s-a mai liniştit. Vă daţi seama că trebuia să găsesc un plan... pentru că nu puteam să adăpostesc un pui de wyvern în casă, şi mai ales când Miko se purta aşa ciudat... aşa încât l-am dat pe Frankie (motanul lui Miko) afară din cuşca lui şi l-am adăpostit pe wyvern, apoi am agăţat cuşca de spatele bicicletei, am minţit-o pe Miko că mă duc la o prietenă, iar apoi m-am apucat să caut locul perfect pentru wyvern... şi ştiu unde! Se află acolo unde eu şi prietenii mei ne întemeiaserăm un club secret, un loc neştiut de nimeni în care n-avea acces nimeni...   O să fie perfect pentru micuţul meu wyvern!