vineri, 4 mai 2012

Jurnalul puiului (I. Al. Brătescu Voineşti - "Puiul")

    Sunt trist... Sunt trist deoarece m-am rănit şi nu voi mai putea călători, acum, deasupra cetăţilor mari, deasupra râurilor, deasupra mărilor... S-a întâmplat doar pentru că am fost neascultător şi am ieşit din cuvântul mamei, prepeliţa. Urma să facem o călătorie luuungă şi frumoasă, dar, aşa schilod cum sunt, nu cred că voi putea zbura...
     Totul s-a întâmplat într-o după-amiază pe la sfârşitul lui august, când eu şi frăţiorii mei ne jucam frumos în mirişte... Dintr-odată, mama a auzit o căruţă venind şi oprindu-se în drumeagul de la marginea lăstarului. Cineva striga "Nero, înapoi!" Noi n-am priceput, dar mama înţelese că se apropia un vânător. Mama ne-a spus să ne ascundem în lăstar şi să nu ne mişcăm. Iar ea va zbura. Ne-a avertizat că, dacă vom zbura, vom pieri. 
    M-am speriat. Zău că m-am speriat. În mirişte se tot auzea foşnetul unui câine. Şi am crezut că va fi bine ceea ce am făcut. N-am ştiut ce pericol mă paşte. Pur şi simplu, am zburat...
    Dar rău am făcut! Când m-a zărit, vânătorul imediat s-a întors şi a tras. M-a nimerit în aripă. Am căzut jos. Osul s-a crăpat. Mă durea rău de tot...
    Înspre seară, am auzit glasul mamei. Mă striga. I-am răspuns încet, iar mama m-a găsit...
    De-atunci, au început zile triste pentru mine. În fiecare zi, mă uit cum frăţiorii mei zboară toată ziua... Mă gândesc cu spaimă că poate n-o să mai fiu în stare să mai zbor. Mama încă încearcă să mă mai consoleze, dar ştiu şi eu că nu mai pot repara nimic...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu