Jurnalul lui Percy (Percy Jackson şi Olimpienii : Hoţul Fulgerului)

                        Dragă Jurnalule,

   Eu cu Annabeth şi cu Grover (prietenul meu satir) tocmai scăpasem din explozia din autobuz, provocată de cele trei Furii trimise de Hades. Rămăsesem fără mâncare şi bani, hoinărind pe drumuri. Dintr-odată, în bezna nopţii am văzut o luminiţă. De acolo venea un miros plăcut de mâncare. Am mers până acolo şi am aflat că acea luminiţă provenea de la un magazin din acelea care vindeau statui care de care. Pe semn scria: Grădina Centrului Comercial al Spiriduşilor, de la Mătuşa Em. În pragul uşii magazinului a venit o femeie înaltă. Aceasta ne-a întrebat de ce stăm la ora aceea târzie singuri afară. Noi i-am spus că suntem orfani. Doar nu puteam să-i spunem adevărul, adică acela că eu şi Annabeth suntem semi-zei, că tatăl meu este Poseidon şi mama lui Annabeth este Atena.

     Ea a părut că ne crede că suntem orfani. Ne-a condus spre o masă, în spatele depozitului. Am observat că erau statui ciudate. Grover a observat că o statuie semăna perfect cu unchiul său, Ferdinand.

     Femeia care ne-a găzduit se numea Mătuşa Em. Ne-a lăsat să mâncam fără să plătim. Zicea că e o situaţie "specială". Annabeth i-a mulţumit mătuşii Em. Atunci s-a întâmplat ceva ciudat. Em a spus:

"Cu plăcere, Annabeth! Ai nişte ochi foarte frumoşi, copilo."

 De unde ştia Mătuşa Em numele lui Annebeth? Nici măcar nu ne prezentasem. Ciudat!

      Să ne întoarcem la statui. Statuile făcute de Mătuşa Em erau foarte frumoase. Detaliile erau incredibile. Dar unele feţe arătau de parcă ar fi fost prinse prin surprindere şi înspăimântate. Annabeth şi Grover ştiau că era ceva în neregulă cu bătrânica Mătuşă Em.

1. Grover simţise când venisem la depozit miros de monştri.
2. Mătuşa Em ştia numele lui Annabeth fără să ne prezentăm.

Annabeth şi Grover m-au tras de mânecă şi mi-au zis să plecăm. Însă eu mă simţeam bine. Cel puţin, pentru moment. Mătuşa Em , tristă, ne-a rugat să pozăm pentru ea. Ca să facă statui care să semene cu noi. Annabeth n-a vrut. Dar eu da. Până la urmă, am convins-o şi pe Annabeth.

Mătuşa Em ne-a condus spre o bancă de lângă un satir de piatră. După ce ne-a arătat poziţiile, s-a dat mai în spate ca şi cum ar fi vrut să admire imaginea. Ceva era ciudat. Mătuşa Em n-avea aparat foto. Cu ce putea să facă poza? Annabeth s-a speriat. Mi-a spus să n-o privesc pe mătuşa Em în ochi. Un istinct îmi spunea să o ascult pe Annabeth. Aceasta şi pus pe cap şapca Yankees şi a devenit invizibilă. Mâinile ei invizibile ne împingeau pe mine şi pe Grover de pe bancă. Eu am căzut din picioare. Eram la pământ uitându-mă la picioarele Mătuşii Em. Apoi am auzit un zgomot ciudat, ca un scârţâit. Mi-am ridicat privirea spre mâinile mătuşii. Acestea au devenit noduroase, pline de negi, pe când unghiile i s-au transformat în gheare de bronz. Alt scârţâit s-a auzit, sunetul unor şerpi mici chiar deasupra mea. Nu puteam să mă mişc. Mă luptam cu transa în care vroia să mă atragă bătrâna. Într-o sferă de sticlă din grădina aceea am văzut chipul adevărat al Mătuşii Em. Faţa îi era ca un  cerc iar în loc de păr avea şerpi. Mătuşa Em. Adică mătuşa "M". Cum am putut să fiu aşa de prost? "M" vine de la  Meduza, monstrul din legendă. Mi-am scos repede sabia Riptide şi i-am tăiat capul.

Capul tăiat al Meduzei

Jurnalul Sofiei (Lumea Sofiei)

                                                                

                                                                                               Sofie Amundsen

   Astăzi, în cutia de scrisori am găsit un plic gros. În el am găsit un alt Curs de filosofie.Acolo am aflat despre Filosofii Naturii şi am notat în acest jurnal.

                     *Filosofii naturii

 Thales

   Thales  din Milet, Asia Mică 

   Thales credea că originea tuturor lucrurilor este apa.

  

Anaximenes

    Anaximenes - *570 - +526 î. Hr., Milet, Asia Mică
    El credea că aerul este materia tuturor lucrurilor.

Anaximandros

    Anaximandros - Milet, Asia Mică
    Credea în Infinit.




Am aflat şi despre Parmenide, care nu credea în simţuri. Spre exemplu, dacă noi vedem o pisică, nu înseamnă că şi este o pisică lângă noi.Cel puţin, asta crdea Parmenide. După legile lui nimic nu se schimbă. Contrar lui este Heraclit. El spune că trebuie să ne încredem în simţuri. În plus, el spune că TOTUL SE SCHIMBĂ (totul curge).

   A) Parmenide →  Nu trebuie să ne încredem în simţuri, ci în raţiune.
                →  Nimic nu se schimbă.

   B) Heraclit →  Trebuie să ne încredem în simţuri.
               → "Totul curge" (totul se schimbă).

   Am aflat şi despre Empedocle. Acesta credea în 4 materii originare. În apă,pământ,aer,foc.
   Am citit, desigur şi despre teoria atomilor a lui Democrit. Acesta credea că totul este făcut din părţi mici, numite atomi.

Jurnalul lui Axel (Călătorie spre centrul pământului)

                   Pergamentul misterios!

                                                      1863

Grauben

Gruß! Mă numesc Axel. Alaltăieri, unchiul meu, profesorul Otto Lidenbrock, a venit mult mai devreme decât de obicei. Eu sunt asistentul unchiului, care e specialist în geologie şi în mineralogie. Părea foarte încântat. Şi nu părea, ci chiar era . Agita un manuscris în islandeza veche procurat de nu ştiu unde. Data din secolul XVI-lea. Starea de fericire a unchiului nu mai cunoscu margini, când observă un antet semnat de Arne Saknussemm, cel mai erudit alchimist islandez din epocă. În timp ce unchiul se înflăcăra, din carte căzu o bucată de  pergament scrisă cu caractere bizare. Unchiul spunea că e un mesaj codat, scris fără îndoială de Saknussemm. Sincer să fiu eu nu împărtăşesc pasiunea unchiului pentru cărţile obscure. Însă îmi place să mă gândesc la Grauben, tânăra protejată a unchiului, de care... sunt îndrăgostit. Bine că întotdeauna, unchiul se găseşte să îmi întrerupă şirul gândurilor... Warum? De ce oare? Şi de data asta, mă întrerupse tot unchiul... uufff... trebuia să transcriu caracterele runice din manuscris, în caractere latine...

M-am pus pe descifrat ... am încercat toate combinaţiile posibile, dar... nichts! De atâta căldură, am început să-mi fac vânt cu bucata de pergament şi... surpriză! Citii câteva cuvinte în latină. Era de înţeles: trebuia doar să ţii textul invers. Însă ceea ce citii nu mă încântă:

          " Călătorule îndrăzneţ, coboară în craterul lui Sneffels pe care umbra lui Scartaris vine să-l mângâie înaintea calendelor lui iulie şi vei ajunge în centrul pământului... aşa am făcut eu, Arne Saknussemm."

    Perfect! O călătorie îmi mai lipsea!  Nebunul meu de unchi (scuză-mă că-ţi spun aşa , unchiule!), ar vrea să întreprindă o călătorie plină de pericole ca să verifice afirmaţiile lui Saknussemm. Oare să ard manuscrisul?? Nu ştiu ce să fac!!

Maria (Spărgătorul de nuci şi Regele Şoarecilor)

  Data: 25 decembrie                  ;       Nr: 19                                          

                             Dragă jurnalule şi dragi prieteni ,

Portretul meu

      Mulţi spun că jucăriile n-ar avea viaţă. Dar oare au dreptate? Nicidecum.   De unde ştiu?  Am să vă povestesc...

     ... Stăteam împreună cu Fritz, fratele meu,  în dormitor.  Ni se interzisese să intrăm în salonul mare al casei, chiar şi-n cel mic. Ne era frică. Nu era nicio lumânare aprinsă. Ne imaginam  ce cadouri ne-ar putea aduce meşterul Naş' Drosselmeier... Scuzaţi că întrerup, dar fratele meu se gândea la un palat unde soldaţii din el trăgeau cu tunurile. Ce băiat mai e şi Fritz! Dar Naş' Drosselmeier îmi povestise  de o o grădină cu lac , pe care pluteau lebede, hrănite cu marţipan de o fetiţă. Ce băiat mai e şi Fritz! (...)

•  Deodată... ce s-a auzit? Clopoţelul suna "ding-ding! ding-ding!"În sfârşit! Uşa se deschisese, iar noi rămăseserăm muţi de uimire. Bradul era cum nu se poate mai frumos... minunat! Iar cadourile.... nici nu pot fi descrise . O colecţie de păpuşi elegante, lângă care se găseau toate accesoriile posibile...Apoi o rochie din mătase cu funde multicolore... totul era minunat!!! Cărţi ilustrate ce-ţi luau privirile erau deschise laaarg. 
•  Venise momentul pentru cadoul de la Naş' Drosselmeier. Ce bucurie! Minunat cadou,  însă... ne-am plictisit curând de el. Fritz era mai fericit dacă se juca cu armata lui de soldăţei... iar eu nu puteam părăsi locul de sub brad. Acolo însă am observat un omuleţ superb... era favoritul meu...
• Şi mai exact ce era? Un spărgător de nuci!!! Puteau fi găsite destule defecte acestui omuleţ. Avea corp înalt şi gras, cu picioare mici şi sfrijite şi cap prea mare pentru acel corp. Era însă un om de bun-gust, pentru că avea un minunat şi elegant costum, care arăta că era cult şi cu bun-gust.
•  L-am întrebat pe tata al cui este cadoul acela minunat. Mi-a răspuns că este şi al meu , şi-al lui Fritz, dar şi-al Luizei, sora noastră mai mare.
• Văzând cât de mare grijă am eu de jucărie, tata mi-a lăsat Spărgătorul de nuci în grijă specială. 
• Nătângul! Nătângul de Fritz i-a dat spărgătorului numai nuci mari , aşa încât i-a stricat dinţii. Din nou, eu am avut grijă de el. 
• Am ajuns în camera cu jucării. Am dat-o mai departe pe domnişoara Gertrude, făcându-i loc noii păpuşi, Clara. Aşa că m-am invitat singură la o ceaşcă de ceai şi prăjiturele, împreună cu păpuşile. 
•  După, am rugat-o pe mami să mă mai lase puţin . Era ceva de făcut, ceva ce nu vrusesem să fac în prezenţa mamei. L-am desfăcut de batistă pe Spărgătorul de Nuci (căci o pusesem în jurul capului) . I-am examinat rănile. I-am spus că Naş' Drosselmeier o să-i "vindece" rana. Dar... chiar când m-a auzit rostind numele lui Naş' Drosselmeier , parcă s-a strâmbat la mine. Ce sperietură am tras! BRRR! Dar ce? - păpuşile nu se puteau strâmba. Aşa credeam. 
• Am rugat-o şi pe domnişoara Clara, noua păpuşă, să mă lase s-o aşez pe canapea, căci patul trebuia cedat Spărgătorului de nuci, care era bolnav. 
• Mă pregătisem să merg la culcare când am auzit ticăitul ceasului. A început să nu mai fie un ticăit, ci cuvinte, clare şi distincte:

          Ceasuri ticăie , tic-tac,

         Alte zgomote  nu fac.-

        Şoricilă, rege vajnic,

       Are fin auz şi straşnic.-

       Scârţa-scârţa, pata-bum.

       El îngână cu suspin

      Cântec vechi, de spaimă plin.

      Scârţa-scârţa, pata-bum.

       Orologii, bateţi tare!

      Regele acum apare!

 Şi atunci, s-a încins o luptă straşnică dintre un şoarece cu 7 capete şi jucăriile conduse de Spărgătorul de nuci. O să povestesc scurt, de ce sunt eu acum bolnavă: armata jucăriilor a Spărgătorului de nuci părea biruită, iar eu atunci, ca să scap oastea jucăriilor de cea a şoricimii, am dat cu pantoful meu în Regele Şoarecilor. Atunci, am dat cu cotul în geamul de la dulap... şi atunci...