Jurnalul lui Miri ("Academia Prinţeselor" - SHANNON HALE)

• Dragă Jurnalule, 

Portretul meu

Mă numesc Miri, am 14 ani şi locuiesc pe Muntele Eskel. Duc o viaţă modestă, împreună cu tatăl şi sora mea. Însă acum câteva zile mi s-a întâmplat ceva foaaarte ciudat, ce poate să-mi schimbe complet viaţa... ...Într-o dimineaţă, m-au trezit goarnele. Nu, nu era vorba despre nişte tâlhari, ci despre preoţii regelui, veniţi din ţinuturile de jos pentru a face un anunţ important: prinţul îşi caută mireasă. Şi vrea o fată tocmai de pe Muntele Eskel! Ce mai oportunitate! Însă, înainte ca prinţul să-şi aleagă soţie pe una dintre noi, trebuie să urmăm cursurile Academiei Prinţeselor. Acolo vom învăţa bunele maniere şi cum să ne comportăm ca nişte adevărate prinţese. Dar oare chiar asta îmi doresc EU? Să devin prinţesă? Visul meu dintotdeauna a fost să lucrez într-o carieră de piatră, însă tata consideră că sunt prea mică acum pentru aşa ceva...Aşa încât nu-mi rămâne decât să plec la academie...

Jurnalul puiului (I. Al. Brătescu Voineşti - "Puiul")

    Sunt trist... Sunt trist deoarece m-am rănit şi nu voi mai putea călători, acum, deasupra cetăţilor mari, deasupra râurilor, deasupra mărilor... S-a întâmplat doar pentru că am fost neascultător şi am ieşit din cuvântul mamei, prepeliţa. Urma să facem o călătorie luuungă şi frumoasă, dar, aşa schilod cum sunt, nu cred că voi putea zbura...

     Totul s-a întâmplat într-o după-amiază pe la sfârşitul lui august, când eu şi frăţiorii mei ne jucam frumos în mirişte... Dintr-odată, mama a auzit o căruţă venind şi oprindu-se în drumeagul de la marginea lăstarului. Cineva striga "Nero, înapoi!" Noi n-am priceput, dar mama înţelese că se apropia un vânător. Mama ne-a spus să ne ascundem în lăstar şi să nu ne mişcăm. Iar ea va zbura. Ne-a avertizat că, dacă vom zbura, vom pieri. 

    M-am speriat. Zău că m-am speriat. În mirişte se tot auzea foşnetul unui câine. Şi am crezut că va fi bine ceea ce am făcut. N-am ştiut ce pericol mă paşte. Pur şi simplu, am zburat...

    Dar rău am făcut! Când m-a zărit, vânătorul imediat s-a întors şi a tras. M-a nimerit în aripă. Am căzut jos. Osul s-a crăpat. Mă durea rău de tot...

    Înspre seară, am auzit glasul mamei. Mă striga. I-am răspuns încet, iar mama m-a găsit...

    De-atunci, au început zile triste pentru mine. În fiecare zi, mă uit cum frăţiorii mei zboară toată ziua... Mă gândesc cu spaimă că poate n-o să mai fiu în stare să mai zbor. Mama încă încearcă să mă mai consoleze, dar ştiu şi eu că nu mai pot repara nimic...