Data: 25 decembrie ; Nr: 19
Dragă jurnalule şi dragi prieteni ,
Dragă jurnalule şi dragi prieteni ,
Portretul meu |
Mulţi spun că jucăriile n-ar avea viaţă. Dar oare au dreptate? Nicidecum. De unde ştiu? Am să vă povestesc...
... Stăteam împreună cu Fritz, fratele meu, în dormitor. Ni se interzisese să intrăm în salonul mare al casei, chiar şi-n cel mic. Ne era frică. Nu era nicio lumânare aprinsă. Ne imaginam ce cadouri ne-ar putea aduce meşterul Naş' Drosselmeier... Scuzaţi că întrerup, dar fratele meu se gândea la un palat unde soldaţii din el trăgeau cu tunurile. Ce băiat mai e şi Fritz! Dar Naş' Drosselmeier îmi povestise de o o grădină cu lac , pe care pluteau lebede, hrănite cu marţipan de o fetiţă. Ce băiat mai e şi Fritz! (...)
- Deodată... ce s-a auzit? Clopoţelul suna "ding-ding! ding-ding!"În sfârşit! Uşa se deschisese, iar noi rămăseserăm muţi de uimire. Bradul era cum nu se poate mai frumos... minunat! Iar cadourile.... nici nu pot fi descrise . O colecţie de păpuşi elegante, lângă care se găseau toate accesoriile posibile...Apoi o rochie din mătase cu funde multicolore... totul era minunat!!! Cărţi ilustrate ce-ţi luau privirile erau deschise laaarg.
- Venise momentul pentru cadoul de la Naş' Drosselmeier. Ce bucurie! Minunat cadou, însă... ne-am plictisit curând de el. Fritz era mai fericit dacă se juca cu armata lui de soldăţei... iar eu nu puteam părăsi locul de sub brad. Acolo însă am observat un omuleţ superb... era favoritul meu...
- Şi mai exact ce era? Un spărgător de nuci!!! Puteau fi găsite destule defecte acestui omuleţ. Avea corp înalt şi gras, cu picioare mici şi sfrijite şi cap prea mare pentru acel corp. Era însă un om de bun-gust, pentru că avea un minunat şi elegant costum, care arăta că era cult şi cu bun-gust.
- L-am întrebat pe tata al cui este cadoul acela minunat. Mi-a răspuns că este şi al meu , şi-al lui Fritz, dar şi-al Luizei, sora noastră mai mare.
- Văzând cât de mare grijă am eu de jucărie, tata mi-a lăsat Spărgătorul de nuci în grijă specială.
- Nătângul! Nătângul de Fritz i-a dat spărgătorului numai nuci mari , aşa încât i-a stricat dinţii. Din nou, eu am avut grijă de el.
- Am ajuns în camera cu jucării. Am dat-o mai departe pe domnişoara Gertrude, făcându-i loc noii păpuşi, Clara. Aşa că m-am invitat singură la o ceaşcă de ceai şi prăjiturele, împreună cu păpuşile.
- După, am rugat-o pe mami să mă mai lase puţin . Era ceva de făcut, ceva ce nu vrusesem să fac în prezenţa mamei. L-am desfăcut de batistă pe Spărgătorul de Nuci (căci o pusesem în jurul capului) . I-am examinat rănile. I-am spus că Naş' Drosselmeier o să-i "vindece" rana. Dar... chiar când m-a auzit rostind numele lui Naş' Drosselmeier , parcă s-a strâmbat la mine. Ce sperietură am tras! BRRR! Dar ce? - păpuşile nu se puteau strâmba. Aşa credeam.
- Am rugat-o şi pe domnişoara Clara, noua păpuşă, să mă lase s-o aşez pe canapea, căci patul trebuia cedat Spărgătorului de nuci, care era bolnav.
- Mă pregătisem să merg la culcare când am auzit ticăitul ceasului. A început să nu mai fie un ticăit, ci cuvinte, clare şi distincte:
Ceasuri ticăie , tic-tac,
Alte zgomote nu fac.-
Şoricilă, rege vajnic,
Are fin auz şi straşnic.-
Scârţa-scârţa, pata-bum.
El îngână cu suspin
Cântec vechi, de spaimă plin.
Scârţa-scârţa, pata-bum.
Orologii, bateţi tare!
Regele acum apare!
Şi atunci, s-a încins o luptă straşnică dintre un şoarece cu 7 capete şi jucăriile conduse de Spărgătorul de nuci. O să povestesc scurt, de ce sunt eu acum bolnavă: armata jucăriilor a Spărgătorului de nuci părea biruită, iar eu atunci, ca să scap oastea jucăriilor de cea a şoricimii, am dat cu pantoful meu în Regele Şoarecilor. Atunci, am dat cu cotul în geamul de la dulap... şi atunci...