Jurnalul Theodorei (din cartea "Wycca şi oul magic" de Ann Downer)

     Dragă jurnalule ,

  Am să-ţi destăinuiesc un mare secret! Acum câteva zile, am găsit o carte veche de tarot   lipită pe talpa pantofului meu... şi pe carte era desenat un dragon wyvern. Miko (bona mea) a spus imediat să o predăm la muzeu, mai ales că nişte prieteni de-ai ei au studiat-o îndeaprope şi au descoperit că datează din secolul al XIII-lea...    dar eu (cum sunt o colecţionară de cărţi cu wyverni ), m-am împotrivit. Însă ca să evit o ceartă cu Miko, am făcut o copie la cartea originală (pe ascuns, bineînţeles).

   Pe când eram la acei prieteni ai lui Miko, au venit două persoane suspecte... un domn, care se uita cu lăcomie la cartea aceasta veche de tarot şi o doamnă, care părea să fie asistenta lui... Hmmm...

   Însă asta nu e mai ciudat decât ceea ce avea să se întâmple după aia... dintr-o dată, Miko a început să se poarte ciudat... a murdărit măsuţa de cafea din sufragerie cu ojă şi a făcut o mâncare groaznică (făcută din coji de ouă şi ciocolată). Ce mai reţetă, nu? E ceva cu ea. Nu-i adevărata Miko... N-o mai recunosc! M-am dus în spatele casei şi m-am urcat în copacul unde obişnuiam să stau când eram mică... Acolo însă s-a întâmplat cel mai ciudat lucru care i se poate întâmpla vreodată unui om... băgând mâna în scorbura unde îmi pusesem piatra în formă de inimă, am dat peste ceva necunoscut. Mai întâi am crezut că e un pui de veveriţă pierdut, însă când l-am scos afară... am amuţit. Nu, nu era niciun pui de veveriţă sau de pasăre, ci un... wyvern!  Ce-i drept, nu unul matur, ci un pui... săracul, era speriat rău de tot şi mai întâi a încercat să se apere, ciupindu-mă. Dar eu l-am luat cu blândeţe în braţe şi s-a mai liniştit. Vă daţi seama că trebuia să găsesc un plan... pentru că nu puteam să adăpostesc un pui de wyvern în casă, şi mai ales când Miko se purta aşa ciudat... aşa încât l-am dat pe Frankie (motanul lui Miko) afară din cuşca lui şi l-am adăpostit pe wyvern, apoi am agăţat cuşca de spatele bicicletei, am minţit-o pe Miko că mă duc la o prietenă, iar apoi m-am apucat să caut locul perfect pentru wyvern... şi ştiu unde! Se află acolo unde eu şi prietenii mei ne întemeiaserăm un club secret, un loc neştiut de nimeni în care n-avea acces nimeni...   O să fie perfect pentru micuţul meu wyvern!    

Jurnalul lui Gideon (din "Wycca şi oul magic" de Ann Downer)

Wycca

 Pfiu! Am căutat-o peste tot! Unde s-o fi dus? În grădină, nu s-a dus, dar nici măcar în locurile ei preferate?!... vorbesc de Wycca, dragonul meu magic de specie wyvern, bineînţeles. De o zi n-a mai apărut acasă, mai ales că în curând ar fi trebuit să-şi depună oul. Ce mă fac? Şi, cel mai rău, cred că duşmanul meu, Kobold, a şi pornit pe urmele ei...

 Însă am aflat adevărul: Wycca a fost aruncată (prin intermediul unei găurii magice) în secolul XXI, pe când eu trăiesc în secolul XIII! Am pătruns şi eu în această "gaură magică"... şi m-am trezit aruncat într-un oraş necunoscut. Şi ce lucruri ciudate... maşini? Electricitate? Ce-or mai fi şi astea? Noroc cu un vrăjitor mai bătrân (din secolul al XXI-lea, bineînţeles) care m-a recunoscut de îndată ca vrăjitor, m-a luat la el acasă şi mi-a arătat împrejurimile oraşului Bos Ton (încă nu ştiu să-i scriu corect denumirea, pentru că pe vremea mea nu exista aşa ceva) . I-am spus apoi despre Wycca... şi despre cum dispăruse. Aşa încât, el s-a oferit să mă ajute să fac un proces de Ademenire , care ar putea să o facă pe Wycca să se întoarcă la mine... însă n-a mers deloc. În loc să o ademenim pe Wycca, am ademenit un... ying-long, o specie de dragon chinezesc. Acum trebuie să găsim o soluţie să scăpăm de dragonul acesta chinezesc... şi să o reîntoarcem pe Wycca, bineînţeles!

* Dacă o găsiţi pe Wycca, apelaţi Breasla Vrăjitorilor din Boston, profesorul I. Merlin O'Shea.

Jurnalul lui Sophie (din "Uriaşul cel prietenos" de Roald Dahl)

   Dragă jurnalule,

UCP (Uriaşul cel Prietenos)

  Mă numesc Sophie! Sunt o fetiţă abandonată şi locuiesc într-un orfelinat. Însă în ultimul timp, s-au petrecut foarte multe lucruri ciudate în viaţa mea atât de plictisitoare. Mai întâi, am fost răpită din camera mea de un uriaş. Îl zărisem în toiul nopţii, când pur şi simplu nu puteam să adorm. Acesta m-a dus pe un tărâm neştiut de nimeni, un ţinut al uriaşilor... Dar totul a fost exact inversul a ce credeam eu că se va întâmpla -  în loc să mă mănânce, uriaşul s-a prezentat politicos, spunând că se numeşte UCP (adică Uriaşul cel Prietenos) şi, în plus, m-a asigurat că el nu-mi va face niciun rău. Apoi mi-a povestit de cei 9 fraţi ai săi - Înghite-Hălci, Strânge-Sânge, Prinde-Oameni, Molfăie-Copii, Stoarce-Carne, Zdrobeşte-Fete, Băiatul-Măcelar, Sfarmă-Oase şi Înfulecă-Potroace. Aceştia (după câte mi-a povestit UCP) ar "călători" în fiecare seară spre alte oraşe şi ar mânca o mulţime de oameni. Îngrozitor, nu? 

   Însă clipele petrecute alături de UCP au fost extraordinare. Împreună, am mers la vânătoare de vise (şi nu glumesc), deoarece acest uriaş, în loc să mănânce oameni, le "dăruieşte" acestora vise, în timpul nopţii. În afară de asta, mi-a dat să beau o băutură răcoritoare grozavă - aşa-numitul sifosuc. 

   Totuşi, eu mă gândeam la oamenii mâncaţi de ceilalţi uriaşi. Împreună cu UCP, am hotărât să-i ajutăm pe oamenii rămaşi în viaţă, punând la punct un plan. Cum UCP le trimite oamenilor, în timpul nopţii, tot felul de vise, m-am gândit ca acesta să-i trimită un coşmar Reginei Angliei - un coşmar în care 9 uriaşi îngrozitori mâncau oameni. În acest coşmar mai apăream eu şi UCP, încercând să-i salvăm pe bieţii oameni. Mâine îi vom trimite acest coşmar Reginei - şi să vedem şi ce se va întâmpla...