Jurnalul lui Percy (Percy Jackson şi Olimpienii : Hoţul Fulgerului)

                        Dragă Jurnalule,

   Eu cu Annabeth şi cu Grover (prietenul meu satir) tocmai scăpasem din explozia din autobuz, provocată de cele trei Furii trimise de Hades. Rămăsesem fără mâncare şi bani, hoinărind pe drumuri. Dintr-odată, în bezna nopţii am văzut o luminiţă. De acolo venea un miros plăcut de mâncare. Am mers până acolo şi am aflat că acea luminiţă provenea de la un magazin din acelea care vindeau statui care de care. Pe semn scria: Grădina Centrului Comercial al Spiriduşilor, de la Mătuşa Em. În pragul uşii magazinului a venit o femeie înaltă. Aceasta ne-a întrebat de ce stăm la ora aceea târzie singuri afară. Noi i-am spus că suntem orfani. Doar nu puteam să-i spunem adevărul, adică acela că eu şi Annabeth suntem semi-zei, că tatăl meu este Poseidon şi mama lui Annabeth este Atena.

     Ea a părut că ne crede că suntem orfani. Ne-a condus spre o masă, în spatele depozitului. Am observat că erau statui ciudate. Grover a observat că o statuie semăna perfect cu unchiul său, Ferdinand.

     Femeia care ne-a găzduit se numea Mătuşa Em. Ne-a lăsat să mâncam fără să plătim. Zicea că e o situaţie "specială". Annabeth i-a mulţumit mătuşii Em. Atunci s-a întâmplat ceva ciudat. Em a spus:

"Cu plăcere, Annabeth! Ai nişte ochi foarte frumoşi, copilo."

 De unde ştia Mătuşa Em numele lui Annebeth? Nici măcar nu ne prezentasem. Ciudat!

      Să ne întoarcem la statui. Statuile făcute de Mătuşa Em erau foarte frumoase. Detaliile erau incredibile. Dar unele feţe arătau de parcă ar fi fost prinse prin surprindere şi înspăimântate. Annabeth şi Grover ştiau că era ceva în neregulă cu bătrânica Mătuşă Em.

1. Grover simţise când venisem la depozit miros de monştri.
2. Mătuşa Em ştia numele lui Annabeth fără să ne prezentăm.

Annabeth şi Grover m-au tras de mânecă şi mi-au zis să plecăm. Însă eu mă simţeam bine. Cel puţin, pentru moment. Mătuşa Em , tristă, ne-a rugat să pozăm pentru ea. Ca să facă statui care să semene cu noi. Annabeth n-a vrut. Dar eu da. Până la urmă, am convins-o şi pe Annabeth.

Mătuşa Em ne-a condus spre o bancă de lângă un satir de piatră. După ce ne-a arătat poziţiile, s-a dat mai în spate ca şi cum ar fi vrut să admire imaginea. Ceva era ciudat. Mătuşa Em n-avea aparat foto. Cu ce putea să facă poza? Annabeth s-a speriat. Mi-a spus să n-o privesc pe mătuşa Em în ochi. Un istinct îmi spunea să o ascult pe Annabeth. Aceasta şi pus pe cap şapca Yankees şi a devenit invizibilă. Mâinile ei invizibile ne împingeau pe mine şi pe Grover de pe bancă. Eu am căzut din picioare. Eram la pământ uitându-mă la picioarele Mătuşii Em. Apoi am auzit un zgomot ciudat, ca un scârţâit. Mi-am ridicat privirea spre mâinile mătuşii. Acestea au devenit noduroase, pline de negi, pe când unghiile i s-au transformat în gheare de bronz. Alt scârţâit s-a auzit, sunetul unor şerpi mici chiar deasupra mea. Nu puteam să mă mişc. Mă luptam cu transa în care vroia să mă atragă bătrâna. Într-o sferă de sticlă din grădina aceea am văzut chipul adevărat al Mătuşii Em. Faţa îi era ca un  cerc iar în loc de păr avea şerpi. Mătuşa Em. Adică mătuşa "M". Cum am putut să fiu aşa de prost? "M" vine de la  Meduza, monstrul din legendă. Mi-am scos repede sabia Riptide şi i-am tăiat capul.

Capul tăiat al Meduzei