Alice: În vizuină

          "Mă  plictiseam de-a binelea  stând pe mal lângă sora mea. Îmi propusese să-mi citească o carte, dar ce carte e aia fără dialog şi poze? Mă tot gândeam eu aşa şi am văzut un Iepuraş Alb îmbrăcat elegant. M-am luat după el şi am ajuns într-un fel de vizuină de iepure. În timp ce cădean, de parcă prăpastia aia n-avea sfârşit, mă tot gândeam la ceva ce habar n-aveam: "Longitudine" şi "Latitudine"! Oare ce-or mai fi şi ălea? N-am habar! Zburam, aşa. Pe unde oi fi fost? Nu prea ştiu. Oare oi fi ajuns aroape de centrul pământului? Am măsurat cam patru mii de mile adâncime.Aham. Nu, nu cred că asta era! Până mă uitai în jur şi văzui un borcan pe care scria "DULCEAŢĂ DE PORTOCALE". Plutea aşa, în aer! Credeţi că-mi arde de glume? (...) Aaa! Cred că ştiu unde mă duc: la celălalt cap al pământului! Ar fi nostim să trăiesc prinre oameni cu susu-n jos! Cu capul în jos şi picioarele-n aer. An... Antipozi... da, aşa se numeau! Parcă antipozi se numeau. (Îmi era teamă să nu mă audă cineva, că dacă am greşit ajungeam de râsul lumii!) Apoi îmi aminti de Dina, pisicuţa mea: să nu uite părinţii, în absenţa mea, ca la ora ceaiului să-i pună lapte în farfuriuţă! La urma urmei, ar fi fost bine să fie cu mine, că, nu cred că şoarecii plutesc prin aer, dar lilieci pot. Iar ăştia se aseamănă mult cu şoarecii. Dar oare pisicile mănâncă lilieci? Mă plictiseam, pentru că ,aşa, să plutesc prin aer fără rost, pe de altă parte şi foarte încet, e foarte plictisitor! Nu mint! Şi aşa, tot ziceam <Dar oare pisicile mănâncă lilieci?>, încât am spus din greşeală <Liliecii mănâncă pisici?>. Am visat că eram cu Dina şi am întrebat-o <Tu ai mâncat vreodată vreun liliac?>... şi BUF! Mă trezi la capătul vizuinii. Vocea iepuraşului de mai devreme zicea: <Vai de urechile şi mustăţile mele, am întârziat...>. Capătul vizuinii era de fapt o sală. Erau uşi multe. Dar ce rost aveau, dacă erau închuiate? Pe o măsuţă de cleştar, se ivi o cheiţă de aur. În zadar! Degeaba era că, toate uşile aveau broaşte mari, deloc potrivite cu cheiţa! Uite! Am găsit! În sfârşit uşa potrivită cheiţei! Dar mamă ce mică era! Nici nu-ţi poţi imagina! Am deschis uşa. Printr-un gonguleţ, cam cât un şoarece, am văzut o grădină neasemuit de frumoasă! Dar eram uriaşă pe lângă acea grădină! Mă uitai la măsuţă. O sticluţă! Pe ea scria cuvântul "BEA-MĂ!" O fi otravă, nu o fi, luai o guriţă... mmm... o fi plăcintă  cu vişine?Cremă de ananas? Friptură de curcan? Sau pâine prăjită unsă cu unt? Ce mai gust! N-am mai băut aşa ceva în vecii vecilor! Ciudat: mă strângeam ca o lunetă! Acum eram mărunţică, mărunţică! După ce mi se potoli descreşterea- vai! chiar atunci când am vrut să intru în grădină, uşa era închuiată şi cheiţa pe măsuţa de cleştar! Dar eu eram micuţă şi nu puteam să ajung la aşa o înălţime! Minune! Am văzut că sub măsuţă era o cutiuţă de sticlă cu o mică prăjitură ea. Pe cutie scria "Mănâncă-mă!" Foarte bine! Nu mă miră dacă mi se mai întâmplă vreo chestie ciudată! Luai prăjitura şi... fie ce-o fi... m-am mărit de ziceai că-s uriaşă!